Filmele lui Michael Curtiz pledează pentru responsabilitate socială, iar „Angels with Dirty Faces” (Îngeri cu fețe murdare) (1938) constituie cea mai convingătoare pledoarie a sa. Rocky și Jerry, doi amici dintr-un cartier newyorkez rău famat, cresc împreună pentru a deveni ulterior un gangster notoriu (James Cagney) și un preot convins de misia sa (Pat O’Brien). Un grup de adolescenți îl idolatrizează pe Rocky, până când părintele Jerry îl convinge pe prietenul său condamnat „să se dea laș” în momentul execuției sale. În consonanță cu misiunea sa didactică, stilul vizual și cel interpretativ abordate în film sunt emfatice și cizelate până la caricatură. De fapt, personajul lui Cagney, cu infatuarea, mersul lui țanțoș și umerii ridicați, a furnizat modelul principal pentru diverși artiști imitatori, ca de exemplu Frank Gorshin și Rich Little. Curtiz poate fi un moralist, dar în nici un caz nu este unul facil. Capitularea finală a lui Rocky este o pilulă amară greu de înghițit, iar regizorul nu o îndulcește în nici un fel. Deși Rocky este un rebel charismatic, iar părintele Jerry un cicălitor ipocrit, filmul nu ezită prea mult în a indica alegerea potrivită care trebuie făcută în beneficiul cauzei juste. Punctul culminant de o intensitate sfâșietoare, un coșmar de detalii înfricoșătoare și umbre expresioniste, în timp ce Rocky este târât scâncind spre scaunul electric, încă mai are forța de a exaspera spectatorii care nu împărtășesc perspectiva morală severă a filmului, dar, pentru părintele Mike, asemenea atitudini sunt sentimentale, în cel mai bun caz, și iresponsabile, în cel mai rău. Amin. (Martin Rubin, director Gene Siskel Film Center din Chicago, publicist, scriitor, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)

IMDB : 8,0