Un premiu Veneția.

Penultimul film alb-negru al lui Robert Bresson – pandant al filmului Mouchette din 1967 – este un studiu al lipsei de sfinţenie, o poveste pătrunzătoare şi plină de forţa despre răutate şi suferinţă şi o privire sumbră asupra cruzimii şi instinctelor distructive inerente omului. Tratând măgăruşul al cărui nume da titlul filmului drept un simbol al purităţii, virtuţii şi salvării şi structurându-şi filmul, simplu, dar expresiv, în câteva episoade, Bresson îi conferă o intensitate emoţională remarcabilă, amplificată de stilul său vizual foarte viu. Balthazar este un măgăruş adesea exploatat care trece de la un stăpân la altul, observând şi având de-a face pe parcurs cu tot binele şi răul din natura omenească. Existenţa să aspră şi plină de tristeţe, în timpul căreia e adesea tratat rău pe nedrept, este paralela vieţii Mariei, o tânără sfioasă care intră într-o relaţie nefericită cu un bărbat crud şi sadic, Gerard, care până la urmă o părăseşte. Spre sfârşitul vieţii, fostul preferat al copiilor, atracţie a circului şi animal de povară nimereşte totuşi un stăpân de treabă, un morar bătrân care vede în el un sfânt reîncarnat. Filmul lui Bresson a fost definit drept “expresie supremă a purităţii în cinema”. Dar cea mai frumoasă laudă i-a fost adusă de Andrew Sarris, celebrul critic de la Village Voice, care afirmă că filmul “stă pe treapta cea mai de sus ca realizare artistică a unei experienţe emoţionale”.

IMDB : 7,9