Vizioneaza filme online

Awake – Sub anestezie (2007) – filme online

Simptomele sunt chinuitoare: dureri ascuţite în spate şi în părţi, care se transmit în abdomen şi în vintre; urinare dificilă şi însoţita de sânge; febră şi frisoane; greţuri şi stări de vomă. Pacienţii spun că se simt ca şi cum ar fi fost înjunghiaţi în spate cu un cuţit.
În timp ce este tratat pentru aceste simptome – cauzate de un calcul renal – regizorului şi scriitorului Joby Harold îi vine ideea thriller-ului despre durere şi “conştienţa anestezică”.
“Era cea mai dureroasă experienţă pe care o puteam suporta. Mă durea îngrozitor cam şase ore, până în punctul în care mă plictiseam să mă doară. Mintea mea începeă să hoinărească şi se întorcea pe vremea când eram copil.M-am gândit la părinţii mei, la soţia mea şi la lucrurile la care ţineam, iar în mijlocul acestor lucruri, chiar în mijlocul lor, mi-a venit o idee şi s-a aprins un beculeţ.”Ideea s-a materializat în filmul AWAKE / Sub anestezie, un thriller în care joacă Hayden Christensen, Jessica Alba, Terrence Howard şi Lena Olin. Filmul este despre un tânăr bogat, care are o inimă bolnavă şi o viaţă amoroasă complicată, care, la începutul transplantului salvator de inimă, experimentează fenomenul medical cunoscut sub numele de “conştienţă anestezică”: deşi paralizat de medicament, pacientul poate să vadă, să audă şi, cel mai înfiorător, poate să simtă tot ce i se întâmplă.

Ce parere aveti despre film ?
  • NU (3)
  • Plictisitor (0)
  • Mediu (2)
  • Bun (3)
  • WOW (16)
  • Capodopera (15)
Tags: , , , , , , ,


Sistemul automat antispam s-ar putea sa nu publice unele comentarii.Ne cerem scuze daca se va intampla!

34 Responses to Awake – Sub anestezie (2007) – filme online

  1. dumitruflori a comentat: 13/09/2016 ora 23:36

    foarte interesant,mia placut

  2. mihaela a comentat: 08/08/2016 ora 22:58

    foarte trist….m-a lasat fara cuvinte….un film care care ne face sa privim viata cu alti ochi…..

  3. ionutfluerasu a comentat: 06/03/2016 ora 00:13

    bun film dai o lacrima indiferent de ce inima ai an tine al recomand 10

  4. Rebeca a comentat: 05/01/2016 ora 16:45

    Superb. foarte frumos

  5. Sukaru a comentat: 20/10/2015 ora 16:27

    Foarte fain filmu.Pss Trebuie sa ai inima tare sa poti vedea acest film pana la sfrsit

  6. mia-mi20 a comentat: 19/09/2015 ora 21:00

    Multumesc,Filme HD!!!

  7. alex a comentat: 08/02/2015 ora 07:54

    excelent !!

  8. nikole a comentat: 09/12/2014 ora 18:10

    foarte bun si emotionant in acelasi timp.

  9. Cristis a comentat: 05/12/2014 ora 22:25

    excelent filmul,multumim filme HD

  10. puiu a comentat: 13/11/2014 ora 20:56

    EXCELENT NU L RATATI

  11. arabela a comentat: 01/10/2014 ora 15:36

    Excelent…uitat-va cu incredere…ii beton..tnx hd..cei mai buni :fhd: :fhd:

  12. dan a comentat: 30/09/2014 ora 19:17

    un film extraordinar!

  13. momita marian a comentat: 24/09/2014 ora 05:37

    Felicitari.100% bun

  14. marta a comentat: 23/09/2014 ora 01:28

    inpresionant.,realist si tot o data regretabil dar stim ca exista si in realitate
    pers ca eii.
    nota 9

  15. geo a comentat: 22/09/2014 ora 14:50

    Un film deosebit

  16. cati a comentat: 22/09/2014 ora 11:49

    dragut…te tine treaz pana la sfarsit…

  17. OSCAR a comentat: 21/09/2014 ora 10:56

    Trebuie sa ai inima tare sa te uiti la filmul asta…
    Un film foarte bun care arata durerea ce nu poate fi exprimata 🙁 durerea…fizica….dar si tradarea….
    nota 10

  18. erika a comentat: 21/09/2014 ora 03:22

    foarte tare fimul!!!! merita vazut!!!!

  19. irinaaa a comentat: 21/09/2014 ora 02:34

    tareeee filmul…dar ce s-a scris despre anestezie..neinteresant.aici vizionam filme nu facem medicina :fhd:

    • alina a comentat: 09/06/2016 ora 21:50

      Omul a oferit niste informatii suplimentare in legatura cu acea anestezie, informatii pe care unii sunt interesati sa le acumuleze, altii nu. Daca ai orizontul limitat, e normal sa subapreciezi explicatia omului..

  20. paramedic a comentat: 18/11/2013 ora 00:16

    Sub anestezie generala pacientului ii este administrata o substanta pentru obtinerea inconstientei si usurarea durerii.Daca aceasta medicatie esueaza apare constienta.Anestezicele pe intelesul tuturor au 2 roluri:pacientul sa nu simta durerea si sa nu se miste.Daca doar medicatia pentru paralizie isi face efectul iar cea pentru somn si durere esueaza,pacientul resimte durerea dar nu poate face nimic.

    Constienta sub anestezie este foarte rara dar durata si severitatea acesteia pot varia de la un caz la altul.S-a estimat ca un pacient din 1000 trec prin faza de constienta sub anestezie,insa trecatoare,fara sa-si aminteasca nimic dupa.De obicei aceasta teama determina multi bolnavi sa evite chirurgia si sa nu se mai opereze,ajungand la spital de multe ori cand este prea tarziu,dar multi nu stiu ca adevarata chirurgie moderna de azi este posibila numai cu ajutorul miracolului anesteziei.

    Anestezia de azi este mult mai sigura datorita descoperirilor in farmacologie ce s-au facut in ultimii ani.Anestezia de azi este aproape de 50 de ori mai sigura decat a fost in anii 1980.

    S-a demonstrat de asemenea ca un medic anestezist administreaza aproape 27 de milioane de anestezice pe an,de la cele mai simple pana la cele mai complicate proceduri cum ar fi operatiile pr cord sau transplanturile.Datoria medicului anestezist nu este numai sa administreze anestezicul ci sa-i supravegheze pacientului toate functiile si semnele vitale pe tot parcursul interventiei.

    Cauze comune de constienta sub anestezie ar fi medicatia inadecvata tinand cont ca fiecare organism e diferit.

    Anestezistii se asigura pe parcursul interventiei ca pacientul este inconstient folosind experienta clinica si monitorizarea continua.Medicul este dator sa-i comunice pacientului inaintea interventiei riscurile,modul de anesteziere,substanta,si sa-l linisteasca asigurandu-l ca va fi langa el pe tot parcursul operatiei si ca va fi monitorizat.Pacientii care cred ca au trait aceasta experienta de constienta sub anestezie ar trebui incurajati sa discute despre acest lucru dupa operatie,sa-si spuna trairile astfel ajutand si la continuarea studiilor.Mai jos o sa va prezint doua cazuri ale unor femei ce au suferit operatii de cezariana si care declara ce au trait in timpul interventiei desi erau sub anestezie:

    Josephine Lutter: “Nu puteam sa ma misc sau sa vorbesc insa auzeam personalul medical vorbind in jurul meu.Tin minte perfect ca era unul dintre medici care avea accent australian si cerea sa fie chemat cineva de pe terenul de golf pentru a se ocupa de mine.Durerea bisturiului care-mi trecea prin carne era incredibila.Din fericire,dupa ce copilul a fost scos eu mi-am pierdut constienta,probabil mi-au dat mai mult anestezic.”

    Meryl Davies:”Durerea pe care o simteam era vie si atroce ca si cand ceva se misca prin mine.M-au anesteziat au inceput numaratoarea inversa si am adormit.Pana aici totul a decurs normal.Apoi intr-o fractiune de secunda mi-am revenit.Am fost ingrozita.In primele clipe nu-mi dadeam seama unde ma aflu,apoi am simtit o durere teribila.Apoi mi-am dat seama ca eram pe masa de operatie si am incercat sa-i strig pe doctori dar nimeni nu ma auzea.”

    Sper ca nu v-au ingrozit prea tare povestile celor 2 doamne si ca atunci cand o sa aveti nevoie de o interventie chirurgicala n-o sa aveti aceasta teama.
    Publicat de Lorena Keil la 07:25

  21. cocutzica si shery a comentat: 24/03/2013 ora 22:09

    Se spune ca 1% din oameni detzin toate bogatiile acestei planete. Restul de 99% sunt coafeze, mecanici, ingineri, etc. .
    Din comentariile de mai jos despre film se spune ca-i frumusel, dragutz, super tare si este recomandat in proportie de 99%.

  22. cocuta si shery a comentat: 22/03/2013 ora 00:10

    Ar fi interesant sa cunoastem si parerea unui medic despre acest film.
    Se spune ca 1% din oameni detin toate bogatiile acestei planete. Restul de 99% sunt coafeze, mecanici, ingineri, etc. .
    Din comentariile de mai jos despre film se spune ca-i frumusel, dragutz, super tare si este recomandat in proportie de 99%.

  23. cocutza si sery a comentat: 21/03/2013 ora 03:29

    Se pare ca medicii nu au timp sa se uite la filme. Ar fi interesant sa cunoastem si parerea unui medic despre acest film.
    Lapusneanu va ramane in istorie.
    Se spune ca 1% din oameni detzin toate bogatiile acestei planete. Restul de 99% sunt coafeze, mecanici, ingineri, etc. .
    Din comentariile de mai jos despre film se spune ca-i frumusel, dragutz, super tare si este recomandat in proportie de 99%.

  24. cocutza si chery a comentat: 21/03/2013 ora 03:05

    Se spune ca 1% din oameni detzin toate bogatiile acestei planete. Restul de 99% sunt coafeze, mecanici, ingineri, etc. .
    Despre film se spune ca-i frumusel, super tare si este recomandat in proportie de 99%.

  25. Policalificatul a comentat: 21/03/2013 ora 02:53

    Se pare ca medicii nu au timp sa se uite la filme. Ar fi interesant sa cunoastem si parerea unui medic despre acest film.
    Lapusneanu va ramane in istorie.

  26. sorin medie a comentat: 29/01/2013 ora 05:35

    UN FILM CARE ITI ARATA CA FAMILIA ESTE VIATA

  27. ramniceanu a comentat: 27/09/2012 ora 17:26

    Cunosc situaţia unei mame care a donat un rinichi fiului său, dar o inimă!?… este absolut divin! N-am înţeles controversa cu Dumnezeu, însă, cu siguranţă, în destinul tânărului fusese prevăzută încercarea încă de la întrupare, astfel că prin această întâmplare multe s-au dovedit (prieteni falşi, iubite ipocrite, suflete devoţionale…) O realizare măiastră chiar dacă pare puţin melodramatică. Dacă nu te aştepţi la o capodoperă este un film admirabil, situat între primele o sută.

  28. alexandra a comentat: 11/08/2012 ora 19:14

    merita vazut,il recomand din toata inima!

  29. alinaalexandra91 a comentat: 10/08/2012 ora 14:22

    exceptional filmul
    chiar merita vazut 🙂 🙂 🙂

  30. Alex a comentat: 20/07/2012 ora 04:14

    frumos filmu merita vizionat, recomand tuturor pa pa
    😆

  31. georgiana hd a comentat: 17/07/2012 ora 03:09

    frumos film..merita vazut..emotionant…mai sensibila fiind am si plans putin…uitati-va ca merita..

  32. sleeping dove a comentat: 08/07/2012 ora 08:59

    Fiecare are dreptul sa comenteze, iar daca nu va plac comentariile nu le mai cititi pe cele care fac referire la final. Dar nu-i asa ca va mananca si pe voi pchisorii sa va uitati????????????????

  33. Nina a comentat: 01/07/2012 ora 16:28

    Foarte bun film, scenariu cum nu se poate mai original, actori minunati……bun, bun, bun !
    Multumesc “filmehd” !

Lasati un comentariu

Emailul nu va fi publicat. Campurile obligatorii sunt marcate cu *