O nominalizare BAFTA, 2 premii Veneția.

Séverine Serizy are o căsnicie fericită, soţul ei, un tânăr chirurg, este frumos, inteligent şi cîştigă bine. Numai că, parte a unei societăţi frigide, Séverine tinde şi ea să devină la fel. De aici şi setea sa de aventură, de viaţă, de sexualitate. La începutul filmului, dorinţele par a i se îndeplini, când este răpită, legată de un copac şi violată. Dar se dovedeşte că nu era altceva decât un vis. Însă acest vis o ajută să înţeleagă ce doreşte, astfel că îşi face curaj şi îşi crează o viaţă dublă, în timpul zilei fiind o casnică aşezată, cuminte, care dă dovadă de frigiditate atunci când este cu soţul ei, în timp ce după-amiezile şi le petrece la o casă de toleranţă, unde îşi oferă serviciile şi unde se dăruieşte cu totul oricărui necunoscut, intrând în jocuri şi fantezii sexuale care de care mai colorate. Pentru a-şi păstra secretul şi respectabilitatea, Séverine lucrează în obsesiv-maniacala sa „slujbă” numai ziua, între două şi cinci, ceea ce face ca cei care o cunosc numai în ipostaza de prostituată să o numească „Belle de jour”.
Mai trebuie spus că, deşi mare parte din film are loc într-o casă de toleranţă (mai bine zis, un apartament) şi în ciuda subiectului filmului, scenele de nuditate sunt aproape inexistente. Nevoia pe care Séverine o resimte la nivel psihic, de degradare, de umilire, se trage de la trauma suferită în copilărie, pe cînd avea opt ani, cînd a avut de-a face cu un pedofil. Dar povestea lui Buñuel ne spune mai mult de atât, această persoană adoptată de Séverine fiind reprezentativă pentru o societate a măştilor, în care fiecare se preface a fi altceva şi caută să găsească acea supapă care să îi ofere eliberarea interioară. De aici şi ruperea treptată a relaţiei fragile dintre realitate şi iluzie, când, în scenele ultime, celui ce „citeşte” acest film i se oferă posibilitatea unui sfîrşit dublu.
Film distins cu Leul de Aur la Festivalul Filmului de la Veneția 1967.

IMDB : 7,8