Crulic – drumul spre dincolo (2011) – filme online

Crulic – drumul spre dincolo (2011) – filme online

Vezi trailer
7.7
NOTA IMDB
2.0
NOTA USERI
7.7
NOTA IMDB
2.0
NOTA USERI
NOTA FILM:

Descriere film

42 comentarii

Trimite filmul

2 premii şi o nominalizare Gopo.

În 11 iulie 2007 un portofel aparţinând unui judecător important din Polonia, în care erau câteva cărţi de credit, a fost furat. În aceeaşi zi au fost înregistrate două tranzacţii cu cărţile de credit, în valoare totală de 500 €. Crulic fusese acuzat anterior de un alt furt. În 10 septembrie el este acuzat că a furat portofelul judecătorului în 11 iulie. Crulic este adus la închisoarea din Cracovia, iar de când este arestat el decide să intre în greva foamei până când i se va permite să vadă pe cineva de la Consulatul României în Polonia şi să i se schimbe avocatul. În schimb, consulul român îi scrie lui Crulic să îşi pună încrederea în justiţia din Polonia. Crulic a declarat că era în Italia în ziua furtului şi nu doar biletul de autocar, dar şi fişele cu numele pasagerilor îi confirmă nevinovăţia. La începutul anului 2008, după aproape patru luni de detenţie, tânărul ajunsese deja într-o stare de sănătate proastă. În 11 ianuarie medicii închisorii decid să îl hrănească cu forţa, dar un ac i-a perforat pleura lui Crulic şi i-a agravat starea. Curtea de justiţie a decis ca el să fie lăsat să plece la tratament într-un spital civil. A fost transportat cu ambulanţa, dar, având musculatura şi toate ţesuturile atrofiate de la înfometare, el a murit după 16 ore. Moartea lui este investigată de comisii şi din Polonia şi din România. În România Ministrul Afacerilor Externe din acea perioadă a demisionat, iar în Polonia trei medici au fost acuzaţi oficial de moartea lui Crulic.

Rating :
AP-12 | ACORDUL PĂRINȚILOR PT. COPII SUB 12 ANI

IMDB : 7,7

Anul lansarii: 2011
Regizor: Anca Damian
Distributie:

Server 1
Adauga in listaFavorit Adauga in listaVreau sa vad
Server 2
Adauga in listaFavorit Adauga in listaVreau sa vad
Server 3
Adauga in listaFavorit Adauga in listaVreau sa vad
Server 4
Server 5
Adauga in listaFavorit Adauga in listaVreau sa vad
Server 6
Adauga in listaFavorit Adauga in listaVreau sa vad

S-ar putea sa-ți placiă și filmele online:

42 comentarii
  1. Bogumil | 2013-12-24

    da este foarte cruda realitatea cunosc cazuri in care romanii sunt pedepsiti pt faptele lor comise inafara granitelor DAR ATENTIE cunosc romani care dau exemplu tuturor strainilor exceleaza in diferite domenii si se afirma SINGURI in diferite tari (inventii, IT, produse traditionale,meseriasi sau sunt foarte harnici) exemplul concret vara-mea care saraca invata de mica de 10+ ca o felicitau toti profesorii iar la un schimb de experiente intre scoli a avut prioritate datorita mediilor foarte bune iar daca a ajuns in tara straina in Anglia -Londra nu a batut maidanele ci a continuat scoala cum a inceput cu 10+ pt ca datorita taxelor mai mari ca la noi daca nu inveti de bursa platesti taxe in lire sterline , ultimii ani de studiu i-a terminat acolo cu BURSA DE MERIT si cu Felicitari din partea profesorilor intre timp s-a stabilit acolo s-a afirmat pe fortele ei numai ea a stiut cat de greu cu chirie, impreuna cu alte colege iar acum acum lucreaza ca directoare de marketing intr-o agentie publicitara…. uite ca se poate…
    ma fratilor “romani” da cine va pune sa furati ? se spune inca de la gradinita ca “cine fura azi un ou maine v-a fura un bou” si mai stiu eu cate proverbe vechi pe care nu le mai baga nimeni in seama !!?!!, ce este si mai ironic ca in aceasta pelicula animata personajul principal “patitul” face misto de “capsunari” care saracii numai ei stiu prin ce chinuri aduc o paine pe masa insa nici unul nu fura ci muncesc ca sclavii pt ca pedepsele inafara granitei sunt mai groaznice ca la noi ! asa ca nu va mirati pt ce a patit pt ca asa cum asterni asa dormi !
    binenteles ca si sistemul polonez e “varza acra” insa de la vinovat a inceput toata nelegiuirea care i-a adus pieirea:
    furt portofel, bani si cu scoatere de bani de pe cardurile posesorului !
    asa ca asta este lectia ce trebuie invatata : nu fura, nu insela !

  2. just me | 2013-12-21

    oare ambasada americana statea asa cu mainile in san precum a stat consulika asta?…ma indoiesc …

  3. Marry | 2013-12-18

    Pentru filme cu adevarat bune nu se gaseste buget . Oricum ideea e geniala .Odihneasca-se in pace ! Rusine consulatului roman

  4. Claudia | 2013-12-16

    Ce trist e sa mori singur printre straini. Dumnezeu sa aiba mila de sufletul tau Claudiu! Imi pare rau de soarta ta trista…

  5. pepy | 2013-04-22

    Dupa ce mi-am lasat comentariul, am citit si celelalte comentarii si am ramas perplexa cum unii spun despre Crulic ca a fost un hot marunt cu multe furturi la activ. Rusine, e ca si cum spuneti ca si-a meritat soarta, nu mai dati cu pietre ca aveti si voi pacatele voastre ca noi toti. Sunt ferm convinsa , ca acest OM a fost nevinovat pentru furtul de care a fost acuzat si arestat, altfel nu ar fi facut greva foamei pierzandu-si viata. Vorbim aici doar de furtul pt care a fost acuzat nu si de cele care se presupune ca le-a mai facut . Fiti si voi mai buni cu ceilalti, nu murdariti memoria unui OM care nu mai este printre noi, ganditi-va cum ar fi fost sa fiti voi in locul lui, acuzat pe nedrept si omorat cu zile prin indiferenta. Dumnezeu cu voi !!!

  6. pepy | 2013-04-22

    Sfasietor, incredibil,dar adevarat. Scriu cu ochii-n lacrimi gandindu-ma la suferinta fizica si psihica a acestui OM , pe care consulii nostri platiti din banii nostri, tocmai pt a ne ajuta, l-au ignorat . Vezi prin filmele americane cum sunt ajutati cetatenii americani, cum merge consulul personal la inchisoare si cum rezulva toate neintelegerile , ai nostri nu au facut nimic, sa le fie rusine si Asa Sa-i Ajute Dumnezeu ! Nici polonezii fostii cavaleri teutoni fara suflet n-au fost mai prejos, sa le dea Domnul ce merita. Din nefericire mii de romani de prin strainatate care au probleme si sunt nevinovati, vinovati doar ca s-au nascut romani , sufera si nici nu cer ajutor stiind ca nu are rost. Crulic a preferat sa moara decat sa fie condamnat fiind nevinovat, este un adevarat erou cum putini romani sunt, sufletul sau a plecat in rai, dar cei care l-au nedreptatit au calea deschisa spre iad. Cum mai poate consulul roman sa doarma linistit,avand pe suflet povara mortii unui OM NEVINOVAT ????

  7. django | 2013-04-22

    Pun intrebarea,ce se intimpla daca un polonez ar fi avut soarta lui Crulic la noi?

  8. lica | 2013-01-20

    Sa lasam politicul si faptul ca a fost un Hot marunt. La urma urmei a fost un om. chiar ptr.ca ca a fost un hot marunt a merita luat in seama.. .Hotii de zeci de milioane…media din Romana ii ignora si trec aproape neobservati. Ba prinsi si condamnati mai fac si puscarie de lux-gen A.Nastase in aplauzele de simpatie a unora. Artistic vb. Filmul e bine facut si merita chiar mai multe premii. Am vazut “dintre dealuri” care se face atata tam tam si zau ca nu merita nici un premiu.

  9. MIHAI | 2013-01-03

    Pe scurt, povestea unui infractor cu cazier bogat care a cazut victima sistemului…L-am cunoscut personal pe Crulic,era un hot marunt…dar un hot cu multe furturi la activ …Dumnezeu sa-l ierte!

  10. Stefan | 2013-01-02

    🙂 Un documentar bun,trebuie vazut si de oficialii romani implicati in acest caz cutrmurator.

  11. Bogdan | 2012-12-30

    Ce sa zic, documentarul este nerealist, mizand tocmai pe publicittaea mare care se face in astfel de cazuri, omul a luat o decizie si asta a fost tot .
    Nu mai elogiati un pesonaj certat cu legea care arunca cu scaune in cap la copii de clasa a 9a(eram eu la balul bobocilor).
    Documentarul ar trebui sa fie facut pornind de la faptul ca omul e nevinovat(de ce sa facem un martir dintr-un infractor de cea mai joasa speta), lucru care e departe de adevar, asadar in opinia mea acest documentar induce in eroare lumea ce la vizionat , si nu numai.

  12. lica | 2012-12-30

    Luat de euforia succesului politic am uitat de film.Excelent filmul, excelenta ideea…Un film care ar trebuii difuzat si la TV…!!E ok..Bravo

  13. lica | 2012-12-30

    Lasati ca acum cu venirea lui Ponta si USl-ul lui…Statul Roman nu v-a mai face greselile facute de regimul Boc si Basescu…Vom traii numai in fericire si guvernul Ponta va avea grija de Romanii nostri in strainatate.Romania va inflorii…si ne va iubii toata Europa. !!Ambasadele isi vor face cu drag si devotament dat. catre cetatenii sai…Traiasca USL. PNL…PC…!!

  14. gabi | 2012-12-28

    super film

  15. Grd | 2012-12-16

    Va rog mult faceti rost de filmul “dupa dealuri” doresc foarte mult sa-l vad. Multumesc

  16. Grd | 2012-12-16

    Si uite asa imi e “scarba” de toti sau de aproape toti din conducere…impresionant. Multumim echipa Filmehd.

  17. corinuta | 2012-12-09

    de nota 10 frumosss 🙂

  18. Danut | 2012-11-27

    cumplit documentaru…iar ministrul trebuie tras la raspundere…destul de trist si adevarat….multi sfarsesc si cad nevinovati…:(

  19. kalibru | 2012-11-22

    Fara cuvinte…..iti zmulge o lacrima

  20. Gilles | 2012-11-15

    Pe mine ma interesau exact faptele din Polonia si nu viata lui de dinainte, una normala, deci documentarul s-a cam pierdut in detalii si nu am mai avut rabdare.Prost gandit. E DOAR PAREREA MEA.

  21. ionut | 2012-11-09

    concluzia, cand sistemul te vrea, te are… nu puteam infrange sistemul ! pt ca este stricat . Cand nu stii unde sa apelezi, pe cine sa informezi de situatia ta, cum sa procedezi si cum, nu ai sanse sa il infrangi , daca pe langa asta lupti si contra unor oameni corupti, nepasatori atunci vei fi lasat sa mori. Oricine care trateaza cu nepasare la astfel de cazuri in care viata si libertatea unui om poate fi curmata atunci omul respectiv nu poate fi mai presus decat un simplu animal. Stiu cu siguranta ca asta nu e singura poveste de genul asta si sper ca astfel de povesti vor fi “wake-up-uri” emotive si morale celor care au intradevar putere in a schimba astfel de situatii si nu noi , oameni de rand .Unii doctori, justitiari, si politicieni sunt lipsiti de moralitati , sper ca si le vor dobandi. sper…da’ stiu ca nu. Real true hard life, deal with it!!!!

  22. costy | 2012-11-04

    foarte bun documentarul….felicitarile mele in special pentru crulic de care a dat dovada ca,daca cine este nevinovat, merge pana la capat in lumea asta plina de (ratati)si mincinosi;pt autoritati….nu e si nici nu va fi(cred eu)o lege ca sa-i pedepseasca.inca odata respectul meu pt crulic,care a murit pt o cauza nobila (adevarul)si un model pt noi toti ceilalti…

  23. nana | 2012-10-31

    extrordinar film!!impresionant!
    nenorocitii aia de la ambasada, chiar daca ar fi fost vinovat, nu au nici o scuza ptr comportamentul lor.oare mai sunt in MAE??
    filmul pune o intrebare cine ii reprezinta pe romanii in afara?? a rezolvat MAE aceasta problema..pe dracu!!iar Polonia ar trebui data in judecata la CEDO…nimeni nu a facut asta?? nici statul roman, asta care este???

  24. lacramioara | 2012-10-28

    Este f. trist dar din pacate ajutor din partea angajatilor ambasadei nu ai ca astepta,nu-i intereseaza soarta nimanui din potriva,noi am devenit imuni si lipsiti de mila fata de necazurile altora ,nu toti,nu vreau sa generalizez dar acolo unde ar trebui sa fie oameni competenti si cu suflet din pacate intilnesti oameni lipsiti de interes si suflet si asta pt. ca multi dintre noi nu mergem mai departe prin ai actiona in justitie si ai reclama.

  25. anca | 2012-10-26

    Un documentar care m-a lasat fara cuvinte si cu inima stransa.Sper doar ca aceste fapte sa nu se mai intample si ca cei care au gresit macar sa constientizeze acest lucru,iar noi sa invatam din aceste greselile lor,orice decizie oricat de neansemnata poate avea consecinte nebanuite.

  26. nicu | 2012-10-23

    fara cuvinte.DUMNEZEU SAL IERTE

  27. camelia | 2012-10-22

    realizarea exceptionala a filmului, face ca acest caz sa nu se reduca la o simpla stire de telejurnal.avem claudiu crulic care s-a jertfit pentru adevar si avem anca damian impreuna cu naratorii si cei care au realizat animatia,echipa care prin acest film continua lupta lui crulic pentru adevar. impresionant.

  28. Gabriela | 2012-10-22

    Impresionant… si am inima atat de stransa dupa ce-am vazut acest trist documentar. Din pacate inca se mai intampla asa ceva probabil. Acest baiat a fost omorat cu zile si a fost maltratat din cauza nepasarii. Este inposibil ca un tigan sa fure, si sa beneficieze de bunurile furate, in timp ce alt om plateste si se chinuie. Consulul roman trebuie sa ia masuri imediate si sa se intereseze de baiat. Dar noi, romanii suntem in generat o rasa spurcata. Ni se rupe ….

  29. bogdan | 2012-10-18

    Un documentar excelent! Ideea doamnei regizor este nemaipomenita!Un film bine realizat!

  30. ana | 2012-10-17

    unul dintre cele mai bune documentare romanesti! cutremurator…
    ambasadele si consulatele ar trebui primenite din temelii, sunt si ele responsabile de imaginea oribila pe care o avem in lume – direct sau indirect, prin apatia si neprofesionalismul functionarilor de acolo! in viata e nevoie nu doar de studii si functii, ci si de caracter! primele fara ultima au facut posibila tragedia lui claudiu crulic.

  31. flaviux | 2012-10-16

    cutremurator-cine sunt inovatii ?- poloneziii , sau ambasada romaniei nepasatoare ? va spun eu amindoua – asta este o CRIMA la care au participat 30-40 de persoane pe o durata de 5-6 luni- iar un minstru nevinovat nu-si da demisia niciodata, ci lupta sa demonstreze contrariul- sper sa aiba toti ceea ce merita…

  32. PRM | 2012-10-16

    toti sunt vinovati si sunt inca liberi ptr faptele lor,ar trebui judecati de popor nu de judecatori alesi de ei
    filmul merita oscarul

  33. cioroiu | 2012-10-16

    o realitate pt.toti cei care sunt nevinovatii si intra in refuz de hrana in alte tari nu are nici o valoare o faci numai atunci cand stii ca ai tu proba in mana ca in ziua respectiva nu ai fost acolo ,ai un bilet pastrat sau un numar de tel. de la acel sofer ceva de genu nu asa putea trai daca era putin mai insistent direct la judecator si un avocat bun pacat de el era tanar dumnezeu sal odihneasca
    nu faceti ca el cei care ati fost poate din intamplare confunda-ti cu altcineva nu merita pt.ca acolo nu sunt camere de nevinovati va spun eu.

  34. martas | 2012-10-16

    realizarea este impecabila,intr-adevar este un documentar trist….

  35. gyx&cata | 2012-10-14

    super tare realizat.nul pierdet
    😕

  36. lucian cardiacu | 2012-10-14

    dumnezeu sa te ierte si sa iti ocroteasca sufletul….. nevinovat mandru si roman….

  37. Cichician | 2012-10-13

    Constantin Bartas, ambasador la Varsovia; Ioan Preda, consul la Varsovia – niste puturosi in viata. Au mancat salarii bune toata viata din functii inutile la MAE (consuli la IZMIR etc), platite din taxele milioanelor de fraieri ca si Claudiu Crulic si rudele lui, si n-au produs nimic util lumii, nici macar o ceapa care sa poata fi folosita de altcineva in viata asta. Cand a fost nevoie sa-si faca si ei treaba si sa plimbe trei hartii de cacat dintr-un birou in altul, nu au avut chef nici de asta si a murit un om. Asta este un caz mediatizat, dar cine stie cati alti romani prin alte tari au mai fost in nevoi si functionarii astia si multi alti oameni inutili ca si ei si-au bagat p-ula ca doar nu s-or dus acolo prin tari fancy sa aibe treaba cu tot felul de parliti, ei tre sa bea mariconade prin restaurante si sa mearga la curve pe diurne platite de stat. Asa sa v-ajute Dumnezeu!

  38. stefan sava | 2012-10-13

    Propun ca acest film sa fie dedicat si consulului de la acea vreme din Polonia, Ioan Danut Preda, pentru a arata interesul sau fata de cetatenii pe care trebuia sa i reprezinte…!

  39. masaru emil | 2012-10-13

    asa suntem tratati de catre …………………….

  40. L. | 2012-10-13

    Bun,foarte bun ! Initial cand am inceput sa-l vad, am crezut ca voi avea parte de o porcarie,insa odata ce inaintam in vizionare mi-am dat seama si am realizat ca e foarte bun,chiar daca este un documentar trist !

  41. maru | 2012-10-13

    nu departe de justitia spaniola…..inchizitia inca exista

  42. dani | 2012-10-12

    un documentar bun dar trist nota 10

Lasati un comentariu

Emailul nu va fi publicat. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Akeelah and the Bee (2006) - Akeelah și cuvintele
In Darkness (2018)
The Unforgiven (1960) - Neînduplecații

Introduceti adresa de email şi veti primi zilnic toate filmele online ce vor apărea pe filmehd.net, nu uitați sa dați click pe linkul de activare trimis pe emal.

There was an error, please try again
Multumim!