2 nominalizări Oscar, o nominalizare Globul de Aur.

Este o imagine absolut de neşters a Războiului din Pacific – un moment istoric imortalizat în film, cu cinci infanterişti marini şi un infirmier înălţând steagul S.U.A. pe Muntele Suribachi cu numai câteva zile înainte de încrâncenata bătălie pentru apărarea garnizoanei japoneze de pe Iwo Jima, o insulă pustie formată din plaji cu nisip negru şi peşteri sulfuroase.
Pentru oamenii care apar în fotografie, înălţarea steagului este o mică formalitate pe fundalul unei bătălii înfiorătoare; însă pentru cei de acasă, imaginea acestor oameni acţionând împreună, fără un cuvânt, pentru a învinge, în ciuda unor şanse minime, ne aduce instantaneu în faţa ochilor felul în care arata nişte eroi. Captivează publicul american însetat de speranţă şi extenuat de un război aparent fără sfârşit. Le da mamelor un motiv să creadă că fiii lor se vor întoarce în viaţă şi conferă o semnificaţie celor care plâng după fiii care nu se vor mai întoarce niciodată.
Încercând să valorifice sentimentele intense exprimate în fotografie, supravieţuitorii care înalță steagurile sunt scoşi din luptă şi trimişi înapoi în State pentru a continua să-şi servească țara – nu pe câmpul de luptă ci printre mulțimile care-i adoră, care se strâng pentru a fi aproape de “adevăraţii eroi”, şi pentru a completa cecuri vitale pentru finanţarea eforturilor armate.
Numai trei dintre ei reuşesc să se întoarcă vii – John “Doc” Bradley (Ryan Phillippe), un infirmier din marină; Ira Hayes (Adam Beach), un indian care se fereşte de publicitate; şi Rene Gagnon (Jesse Bradford), un curier de război care a evitat să tragă cu arma.
Cei trei care înalta steagul joacă la perfecţie rolul de eroi – făcând neobosiţi turnee prin toată ţara, dând mâinile cu cine trebuie, spunând cuvintele potrivite la microfon – dat fiind că imaginea lor impresionantă salvează prin ea însăşi efortul armat deja vlăguit. Dar în sinea lor, ei îşi dau seama că, odată cu prietenii şi fraţii lor căzuţi în luptă, o parte a sufletelor lor va rămâne pentru totdeauna pe pământurile negre de pe Iwo Jima.

Realizat de regizorul Clint Eastwood care a câştigat de două ori Premiul Academiei, “Steaguri pline de glorie” este o explorare plină de intensitate a războiului, observat de la distanţă şi trăit de soldaţi pe câmpul de luptă. O poveste intimă a prieteniei şi curajului, supravieţuirii şi sacrificiului, pe fundalul vast şi haotic al bătăliei de pe Iwo Jima, filmul captează un moment din trecut prin intermediul aparatului de fotografiat al lui Joe Rosenthal, şi impactul care l-a avut acel moment nu numai asupra unei ţări pur şi simplu electrizate de el ci şi asupra oamenilor fixaţi de obiectiv.
Clint Eastwood a fost iniţial atras de proiect după ce a citit cartea extraordinar de bine vândută Steaguri pline de glorie de James Bradley şi Ron Powers. “Există o mulţime de poveşti care se intersectează acolo şi asta face cartea extrem de interesantă”, spune Eastwood. “şi fireşte faimoasa fotografie făcută de Joe Rosenthal de la AP. Fotografia aceea avea ceva. Nimeni nu ştie exact ce este pe lângă faptul că apar nişte tipi care muncesc ceva, ridică un stâlp – poate fi exact ce au văzut cei şase indivizi care apar în fotografie. Dar în 1945 această a simbolizat efortul războiului. Ca un fel de contrapunct la una din cele mai sângeroase bătălii din acel război, fotografia a simbolizat miza acestuia, lucrul pentru care luptau. Iar apoi când afli ce se întâmplă cu ei şi cum sunt luaţi de pe câmpul de luptă şi aduşi înapoi să facă turnee pentru a strânge bani eşti traversat de o serie de sentimente foarte complexe, mai ales când ai 19, 20 sau 22 de ani.”
Adaptare a memoriilor atât de bine vândute ale lui James Bradley, “Steaguri pline de glorie” prezintă bătălia de pe Iwo Jima prin ochii unuia din “Cei care înalță steagul” şi spune de asemenea povestea călătoriei unui fiu pentru a descoperi rolul jucat de tatăl său în faimoasa fotografie AP – şi, prin intermediul acelei fotografii, prezintă nu numai cum a fost acela ca om, dar şi pe cei cu care a luptat, pe cei pe care i-a plâns, la şaizeci de ani după ce a fost realizată. “Nu am avut niciodată intenţia să scriu o carte”, remarcă James Bradley, a cărui carte a fost publicată în 2000 de Bantam şi care a rămas 46 de săptămâni pe lista cu cele mai bine vândute cărţi din New York Times, dintre care şase săptămâni pe locul 1. “Am încercat să aflu de ce tatăl meu nu a vorbit. M-am decis să scriu cartea atunci când mi-am dat seama că toată lumea ştie fotografia, dar nimeni nu ştie povestea.”
Eastwood a aflat în curând că Steven Spielberg a obţinut drepturile asupra cărţii lui Bradley. “Se pare că DreamWorks cumpărase drepturile de autor”, îşi aminteşte Eastwood. “I-am menţionat lui Steven Spielberg că mi-ar plăcea să le am şi nu m-am mai gândit la asta. Apoi, acum doi ani, m-am întâlnit cu Steven la o recepţie şi mi-a spus ‚De ce nu vii la mine să realizezi proiectul? Tu îl regizezi, iar eu îl produc împreună cu tine’. Aşa că am spus ‚OK, o s-o fac.”
Steven Spielberg, care a făcut un fim memorabil despre cel de-al doilea război mondial, “Saving Private Ryan”, pentru care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun regizor, spune că remarcabilă cariera şi principiile după care Easwood realizează filme nu i-au lăsat nici o îndoială că filmul încăpuse pe mâini bune. “În decursul celor peste trei decenii de când îl ştiu pe Clint, a fost ceva minunat să văd amploarea, încrederea şi măiestria creaţiilor sale continuând să crească”, spune Spielberg. “Creaţiile sale – prin simpla diversitate a temelor şi stărilor prezentate – nu pot fi comparate cu nimic din lumea cinematografică modernă. A fost la fel de minunat să văd cum lumea şi-a arătat aprecierea şi afecţiunea pentru munca sa, recunoscând la el o virtuozitate cu care el nu s-a lăudat vreodată. Poate acesta este cel mai surprinzător lucru în toată această poveste: să-l vezi pe Clint cum rămâne persoană dintotdeauna; adică complet lipsit de aere. Mai puţin este cel mai bun lucru’ îi place să spună – şi asta se aplică în special la propriu-i orgoliu şi la dependenţa lui de încredere. încrederea – în distribuţia sa, în echipa – reflectă încrederea lui Clint în sine însuşi, în propriile instincte, atât atunci când face distribuţia cât şi atunci când alege materialul său filmează.”