Ideea acestui film este descrierea unei crime. A uneia dintre cele mai criminale vinovăţii: aceea de a uita, de a socoti ca nuli şi neaveniţi cei doisprezece ani de nazism. Patricianul hamburghez von Gerlach, rege al şantierelor de construcţie navală din Altona, este un fel de şef de dinastie în genul familiei Krupp (Fredric March). Îl vedem dezolat că nu poate transmite moştenirea firmei, a “împărăţiei de la Altona”, fiului său preferat Franz (Maximilian Schell), cel mai înzestrat în arta de a porunci şi de a stoarce pe oameni. Din păcate, kronprinţul Franz, de cincisprezece ani e dat ca mort în registrele primăriei şi trăieşte încuiat de bună voie într-o aripă a castelului părintesc, unde îşi petrece timpul amintindu-şi de atrocităţile comise de el în timpul războilului. Felul cum De Sica a ecranizat piesa lui Jean-Paul Sartre ne arată un De Sica nu numai maestru de satiră socială, dar şi un De Sica poet. Poemul nu e suav şi liric, ci sumbru, fioros, dantesc. Dar poem este. Iar colaboratorii săi, actorii care au interpretat rolurile, nu pot fi lăudaţi căci perfecţiunea nu se poate defini prin cuvinte.