Vizioneaza filme online

Lockout – Misiune pe MS One (2012) – filme online

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, Snow (Guy Pearce) e un bărbat ce a fost acuzat pe nedrept că a făcut spionaj împotriva Statelor Unite ale Americii. Snow e un agent guvernamental foarte bine pregătit, dar care acționează după insticte și reguli proprii, încălcarea ordinelor fiind un fel de specialitate a sa. Șansa lui de a-și recăpăta libertatea apare atunci când Emilie Warnock (Maggie Grace), fiica președintelui american, devine ostatică într-o închisoare spațială, unde deținuții s-au răsculat și au devenit violenți. Închisoarea spațială e cea mai sigură tocmai pentru că nu este pe Pământ și îi ține departe de ceilalți oameni pe cei mai periculoși criminali. Emilie, merge în acea închisoare pentru a face niște investigații, dar îi subapreciază pe deținuți și e luată ca ostatică. Deși Snow reușește să se inflitreze în ”casa de nebuni spațială” și să o salveze pe Emilie din mâinile deținuților dezlănțuiți, aceasta nu vrea să părăsească închisoarea pentru că mai sunt și alți ostatici aflați în pericol, de a căror soartă ea se simte responsabilă.

Rating :
N-15 NERECOMANDAT SUB 15 ANI

IMDB : 6,1

Ce parere aveti despre film ?
  • NU (9)
  • Plictisitor (3)
  • Mediu (7)
  • Bun (25)
  • WOW (11)
  • Capodopera (16)
Tags: , , , , , , , , , ,


Sistemul automat antispam s-ar putea sa nu publice unele comentarii.Ne cerem scuze daca se va intampla!

105 Responses to Lockout – Misiune pe MS One (2012) – filme online

  1. sergiu a comentat: 28/11/2016 ora 01:56

    e bun filmul

  2. x a comentat: 27/11/2016 ora 23:15

    pierdere de timp!

  3. SkyLine a comentat: 27/11/2016 ora 20:37

    *******bun

  4. miruway a comentat: 01/02/2014 ora 21:05

    bun 10

  5. paul a comentat: 23/01/2014 ora 20:55

    actiune, replici comice,actori buni,povestea,ok……nota 9.5.te vei simtii bine ca l-ai vazut.

  6. Aleeee a comentat: 08/04/2013 ora 15:18

    superb filmul :X: 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 😛 😛 😛 😛

  7. FARAR STEFAN a comentat: 30/03/2013 ora 12:38

    SUPER FILM MERITA VAZUT

  8. Maria a comentat: 28/03/2013 ora 00:36

    Super tare . RECOMAND. nota 10 ( merita vazut !!!)

  9. Gabriel a comentat: 25/03/2013 ora 15:56

    E destul de tare filmu nota 10 ms

  10. Roby a comentat: 24/03/2013 ora 00:47

    Jmecher filmul !!! 🙂 🙂 😉

  11. Sammy a comentat: 24/03/2013 ora 00:15

    Nota 10, foarte reusit filmul !

  12. maryus a comentat: 26/02/2013 ora 01:46

    bun filmul, nota 10,

  13. ionut a comentat: 13/02/2013 ora 20:32

    10 , recomand.

  14. PisSsy a comentat: 03/02/2013 ora 00:19

    Ce mult va mai place sa scrieti voi scene din film .. ar mai trebuii sa taceti din gura ratatilor , k poate altii nu vor sa stie de la voi , MARI CRITICI de filme , ceea ce se ntmpla in film! RATATILOR

    • Strauss.R a comentat: 30/11/2016 ora 00:35

      Inainte de toate, iti recomand un manual de limba romana…

  15. cristy a comentat: 02/02/2013 ora 01:13

    frumos nu am ce sa spun merita vazut 8) 😀 😈 😆

  16. Luci Gravu a comentat: 19/12/2012 ora 22:35

    bun film depinde de gustu fiecarui eu nu dau 8 ci zic ca 10 merita

  17. bodo a comentat: 19/12/2012 ora 01:50

    tare tare tare bun 😆 😆

  18. cristi a comentat: 14/12/2012 ora 02:10

    filmul e ok dar acest sait merita nota 200 mersi filme hd.net 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 😆 😆 😆 😆

  19. dani a comentat: 13/12/2012 ora 22:49

    bai da voi c p..a mea sunteti astia carora nu le_a placut filmu critici de film?sunteti varza bai.

  20. viorel a comentat: 03/12/2012 ora 23:48

    tare filmul

  21. adi a comentat: 28/11/2012 ora 04:20

    bun filmul…merita vazut…multa actiune buna

  22. jupanul a comentat: 26/11/2012 ora 19:29

    prea tare merita vazut nota 10

  23. edy a comentat: 15/10/2012 ora 02:53

    tare filmuu (superb)multumesc filmehd.net 🙂 😉

  24. roberto a comentat: 11/10/2012 ora 23:39

    foarte frumos filmul recomand multumim HD pt filme foarte bune :mrgreen: 😛 😉

  25. stefan a comentat: 08/10/2012 ora 21:06

    bun filmul merita sa -l vedeti
    😉

  26. DimA a comentat: 14/09/2012 ora 18:26

    bun , multumim echpei filmehd.net

  27. X a comentat: 14/09/2012 ora 11:57

    Mi-a placut pana a coborat domnisoara din capsula sa salveze ea ostaticii.

  28. justiceman a comentat: 22/08/2012 ora 13:32

    foarte bun filmul

  29. marius a comentat: 19/08/2012 ora 17:54

    un film minunat de nota 20…… :mrgreen:

  30. ANA a comentat: 19/08/2012 ora 13:37

    foarte bun filmul !!! merita vizionat.

  31. ionutzu a comentat: 18/08/2012 ora 16:57

    Frumos film merita vazut 😉 nota 10+ 8) 😛 😉

  32. Larisa a comentat: 12/08/2012 ora 22:54

    Merita sa fie vizionat ^^.. multumesc echipei filmehd… faceti o treaba foarte buna:)

  33. ovidiu06 a comentat: 12/08/2012 ora 20:13

    Filmul e bunicel spre bun…unele lucruri sunt cam “trase de par”,dar merge….cred ca toata impresia de bine,e de la actorul principal si sarcasmul lui!!!
    Concluzie: filmul merita vazut,e un SF acceptabil,dar Guy Pearce(actorul principal),ce sa zic,vrea sa il bage pe Bruce Willis “in buzunar” :))….poate sa incerce cat o vrea,unul e Bruce ;),degeaba se agita asta cu atitudinea lui de “old fashion Bad Boy”!!!!!

  34. ciprian a comentat: 10/08/2012 ora 22:13

    bun filmmm merita vazuttt credetimaaa e un film superrr nota mea e 10 + pop o seara placuta

  35. eu a comentat: 10/08/2012 ora 20:18

    Beton filmu 10++

  36. nely a comentat: 07/08/2012 ora 00:37

    Dragut filmul.Merita vazut

  37. Seby a comentat: 06/08/2012 ora 03:13

    mia plakut mult filmul super tare.nota 10

  38. elvismatei a comentat: 01/08/2012 ora 00:58

    un film foarte bun, chiar merita vazut,multumesc cu aceasta ocazie acestui site ptr toate filmele oferite GRATUIT, fie ele rele sau bune,va multumesc si sunteti nr 1 ptr mine 😉

  39. popi78 a comentat: 31/07/2012 ora 23:32

    super tare filmul…merita sa va uitati..;)

  40. Sergiu a comentat: 30/07/2012 ora 19:08

    Film frumost si o tema pe masura. Glume bune desi care nu sar la ochi, un deznodamant incitant. Nota zece de la mine.

  41. sile25 a comentat: 29/07/2012 ora 14:47

    superrrrrrrrrrrr tare

  42. juddy a comentat: 29/07/2012 ora 00:32

    super filmul merita un mare 10…….. 😆

  43. ancuta a comentat: 26/07/2012 ora 15:29

    un film foarte tare

  44. vasyadg a comentat: 24/07/2012 ora 21:38

    FOARTE BUN
    NOTA 10+

  45. Alexandru a comentat: 22/07/2012 ora 01:11

    bun de tot 😉

  46. anculitsa a comentat: 21/07/2012 ora 01:25

    nota 20 cu stelute fara exagerari

  47. valentinus a comentat: 15/07/2012 ora 21:26

    bv fain merita vazut.

  48. simona_stef a comentat: 15/07/2012 ora 20:34

    Foarte frumos filmul ! Merita!!

  49. myky a comentat: 14/07/2012 ora 00:14

    super inceputul urmeaza da vad ce e de acum inainte

  50. edy a comentat: 13/07/2012 ora 23:20

    tare il recomand

  51. Biertan a comentat: 13/07/2012 ora 06:21

    Frumos 🙂

  52. adi a comentat: 12/07/2012 ora 13:02

    Foarte tare filmul, il recomand. Aduce putin cu filmele cu Bruce Willis, personaj principal, ciufut si plin de glume, dar inteligent si care rezolva situatia. Un pic exagerat pe alocuri, dar merita.

  53. lucian a comentat: 10/07/2012 ora 17:30

    fain filmul ……………

  54. SUMMERTIME a comentat: 09/07/2012 ora 22:34

    Fain tare !!! Merita cu siguranta sa-l vedeti !!!!

  55. Sm.0.ke a comentat: 08/07/2012 ora 23:55

    Cine stie cum se numeste prima melodie de la sfarsit pls un coment 🙂

  56. Sm.0.ke a comentat: 08/07/2012 ora 23:46

    Foarte tare filmu uitati-va nu o sa regretati . Multam filme hd . NOTA 100

  57. Iulian a comentat: 08/07/2012 ora 23:45

    Ma tampitilor, daca vi se pare plictisitor inseamna ca nu e genul vostru, uitati.va nene la tom & jerry…mie sincer mi’a placut , nota 10…un film ce are de toate…daca nu va place filmul, aveti alte variante, sunt o groaza de filme…dar nu mai lasati comm de.an pulea…ca plictisitor , nu te obliga nimeni vere sa te uiti…

  58. fata a comentat: 08/07/2012 ora 17:39

    ceas filmu

  59. Catalin a comentat: 08/07/2012 ora 15:57

    Mie mi-a placut ff mult a fost un filme care merita un bilet la cinema adika a fost o combinatie intre toate genurile , ff bine , ff fain nota 9,5 , merci file hd

  60. iou nutz a comentat: 08/07/2012 ora 10:50

    tare ….

  61. inna a comentat: 08/07/2012 ora 03:41

    mai filmul e bun nu stiu de ce multi lasati comentarii cum ca nu ar fi chiar grozav,dar mie personal mia placut si mai ales nebunul ala de nu e pe treaba lui e tare dragut

  62. luize a comentat: 07/07/2012 ora 20:58

    bun film,….nu stiu de ce unii fac comentarii aiurea,fiecare film are tema lui,

  63. catalin p g a comentat: 07/07/2012 ora 17:47

    Mi s-a parut interesant la inceput,chiar m-am gandit ca au mai facut americanii o pelicula interesanta dar pana la urma am renuntat sa ma mai uit….mi-am pierdut interesul.
    Si nu din cauza prea multor elemente sience fiction ci din cauza irealului cu care au fost puse in scena
    actori de mana a treia si un scenariu neanchegat…
    Il incadrez in categoria B 🙁
    daca ma intrebati pe mine ..v-as sfatui sa il sariti si sa va alegeti alt film.
    Singurul element interesant este cum arata o inchisoare de maxima siguranta din anul 2070
    nu va exista niciodata asa ceva dar iti descrie o alta lume.. o alta ordine
    o lume in care nu mi-as dori sa traiesc !

  64. vox a comentat: 07/07/2012 ora 11:58

    super prostie

  65. Andrei a comentat: 07/07/2012 ora 11:37

    Nota 8. 🙂

  66. nick a comentat: 07/07/2012 ora 10:30

    nice

  67. snow a comentat: 07/07/2012 ora 06:06

    Super tare filmul , actiune multa , te tine in suspans , tipul ala Snow e plin de caterinca dar si foarte destept :)) ! Si finalul e super fain , ultima replica e cea mai tare :))) !

  68. sebastyan a comentat: 07/07/2012 ora 00:26

    chiar mia placut … merita vazut 9.

  69. Euromillones a comentat: 06/07/2012 ora 23:45

    Bun filmul il recomand 🙂

  70. octaviand a comentat: 06/07/2012 ora 22:59

    frumos film…. uite ca fernando de la caransebes a ajuns mare frateeee.. sa joace el asa frumos in filme de actiune.. 😆 😆 😆

  71. ioana a comentat: 06/07/2012 ora 21:22

    super filmul…multumim HD

  72. pituu_pituu a comentat: 06/07/2012 ora 19:53

    parerea mea ..un film slabut…intunecat..si prea tras de par.

  73. Gymy a comentat: 06/07/2012 ora 18:26

    frumos frumos

  74. AcYn a comentat: 06/07/2012 ora 17:32

    10 😉 nu am cuvinte 😛 multumim filmehd.net

  75. dan a comentat: 06/07/2012 ora 16:56

    un film destul de bun cu multa actiune.merita vazut.

  76. Bianca a comentat: 06/07/2012 ora 15:39

    Super film.

  77. ionel a comentat: 06/07/2012 ora 14:57

    Doamne ce porcarie de film, nu recomand la nimeni, l-am vizionat pana la jumate si nu am mai suportat. Daca vreti sa vedeti un film de genul asta, uitativa la Escape from Alcatraz

  78. Andrei a comentat: 06/07/2012 ora 14:48

    Film`ul foarte bun , din tot film`ul cel mai tare mia placut simntul umorului a lui Snow :)) , foarte tare actor`ul ” Snow ” . Va recomand film`ul !

  79. flora a comentat: 06/07/2012 ora 14:17

    nu-i complet,,,de ce??

  80. ****elena**** a comentat: 06/07/2012 ora 12:30

    😯 😯 …tare…fain tare…

  81. barman a comentat: 06/07/2012 ora 12:16

    Parerea mea………f plictisitor.

  82. alex a comentat: 06/07/2012 ora 11:31

    nota 7,5

  83. Stefan a comentat: 06/07/2012 ora 10:54

    super 10 cu felicitari:)) 😀

  84. KERA____ a comentat: 06/07/2012 ora 09:24

    un film exceptional , actiune si simtul umorului foarte bine dezvoltat , nota 10

  85. sarantocu 24 a comentat: 06/07/2012 ora 08:58

    foarte tare….enjoy!!!

  86. amis a comentat: 06/07/2012 ora 08:06

    marfa filmu 5+5

  87. Coco a comentat: 06/07/2012 ora 07:11

    Un film prost din toate punctele de vedere.

  88. valentina a comentat: 06/07/2012 ora 06:08

    merita vazut, nu e pierdere de timp 🙂

  89. Mario a comentat: 06/07/2012 ora 05:37

    Ft tare filmul. Merita vazut!! 😆 😆 😆

  90. gaby a comentat: 06/07/2012 ora 04:57

    mia placut::::

  91. George a comentat: 06/07/2012 ora 02:26

    Meserias Filmul Multaaaaa Actiune:x 😀 recomand

  92. smilo a comentat: 06/07/2012 ora 02:03

    m-a tinut treaz si atent 🙂 nu dau note .

  93. Cristian a comentat: 06/07/2012 ora 01:22

    Misto rau Filmu actiune comedie pan’ la capat:D nota10

  94. eu a comentat: 06/07/2012 ora 01:22

    Frumos!

  95. alexandra a comentat: 06/07/2012 ora 01:21

    suuuuuuperr
    10

  96. gabycearceaf a comentat: 06/07/2012 ora 01:05

    un film de actiune ft bun…putin s.f. dar facut bine! 😉

  97. Max a comentat: 06/07/2012 ora 01:04

    un film bun

  98. P. Daniel a comentat: 06/07/2012 ora 01:02

    Deci… 1 noaptea :)) Hai ca mie mi-a placut =) Filmul e bun. Am chiar ras la unele parti :)) That boy is awesome… pun pariu ca ar putea avea ori ce fata 🙂

  99. md a comentat: 06/07/2012 ora 00:02

    este un must see film…. super tare

  100. sil a comentat: 05/07/2012 ora 23:54

    super imaginatie !! merita vazut

  101. Florin a comentat: 05/07/2012 ora 23:54

    mia placut filmu….frumos…ai respectu meu…

  102. Marian a comentat: 05/07/2012 ora 23:46

    Multumesc filme hd! Frumos filmul. Nota 10!

  103. Dorin_07 a comentat: 05/07/2012 ora 23:37

    frumusel filmul…..un 8 de la mine….merita vazut….

  104. Suta Alexandru a comentat: 05/07/2012 ora 21:48

    SUPER TARE FILMU MERITA NOTA 10000000000000 :x:x:x

Lasati un comentariu

Emailul nu va fi publicat. Campurile obligatorii sunt marcate cu *