Minority Report – Raport special (2002)

Minority Report – Raport special (2002)

Vezi trailer
7.7
NOTA IMDB
8.3
NOTA USERI
7.7
NOTA IMDB
8.3
NOTA USERI
NOTA FILM:

Sinopsis film

22 comentarii

O nominalizare Oscar, o nominalizare Academia Europeană de Film.

Această peliculă regizată de Steven Spielberg ne poartă într-un viitor empiric, unde, un program este destinat să prevină crima înainte ca aceasta să se fi săvârşită şi cei vinovaţi de “gânduri” criminale să fie arestaţi, este folosit de poliţia anului 2054. Pot ei însă să fie condamnaţi pentru crimă dacă aceasta nici nu a avut loc? John Anderton (Tom Cruise) este unul dintre ofiţerii acestui departament căruia i s-a dedicat, după ce în urmă cu 6 ani, fiul său fusese ucis. Dar într-o zi, lui John i se prezice că în cel puţin 36 de ore va omorî un om pe care el nu-l întâlnise vreodată.
Odată cu aflarea acestei premoniţii, John începe să investigheze pe cont propriu şi se apropie din ce în ce mai mult de adevărul legat de programul de bază al Diviziei de Anticipare a Crimelor. În acelaşi timp el descoperă că moartea copilului său nu era deloc întâmplătoare, ci planificată în detaliu de mentorul şi prietenul său…

Rating :
N-14 NERECOMANDAT SUB 14 ANI

Anul lansării: 2002
Actori:

Server 1
Server 2
Adauga in listaFavorit Adauga in listaVreau sa vad
Server 3
Server 4
Server 5
Server 6
Adauga in listaFavorit Adauga in listaVreau sa vad

S-ar putea sa-ți placă și filmele online:

La gueule de l'autre (1979)
The Europeans (1979) - Europenii
Deep Red (1975) - Profondo rosso

Introduceti adresa de email şi veti primi zilnic toate filmele online ce vor apărea pe filmehd.se, nu uitați sa dați click pe linkul de activare trimis pe emal.

There was an error, please try again
Multumim!