Mysterious Island – Insula Misterioasă (1961)
Sinopsis film
În timpul Războiului Civil căpitanul Cyrus Harding (Michael Craig), caporalul Neb Nugent (Dan Jackson), soldatul Herbert Brown (Michael Callan) şi ziaristul Gideon Spilitt (Gary Merrill) evadează dintr-o închisoare confederată cu ajutorul unui balon folosit pentru observaţii militare şi-l iau prizonier pe sergentul Pencroft. Acesta din urmă se va dovedi util, fiind singurul capabil să manevreze balonul. Din cauza furtunii cei cinci vor naufragia pe o insulă aflată undeva aproape de Australia. Harding va prelua comanda grupului şi cei cinci vor începe să exploreze zona, întâlnind un crab gigantic care va deveni prima lor masă. În scurt timp pe insulă vor ajunge şi Lady Mary Fairchild (Joan Greenwood) împreună cu nepoata sa Elena (Beth Rogan), cele două fiind singurele supravieţuitoare ale unui naufragiu. O peşteră descoperită pe insula va fi transformată într-o locuinţă destul de confortabilă. Valurile vor aduce un cufăr plin cu obiecte necesare pentru supravieţuire şi construirea unei bărci care să-i ajute să scape, dar aventura celor şapte va fi departe de a lua sfârşit, animalele gigantice fiind la tot pasul.
Această peliculă este ecranizarea de mare succes a romanului lui Jules Verne, “Insula misterioasă” și continuă aventurile căpitanului Nemo din “20.000 leghe sub mări”.
IMDB : 6,8
-
Michael Craig
Capt. Cyrus Harding -
Gary Merrill
Gideon Spilitt -
Michael Callan
Herbert Brown -
Beth Rogan
Elena Fairchild -
Joan Greenwood
Lady Mary Fairchild
S-ar putea sa-ți placă și filmele online:
Introduceti adresa de email şi veti primi zilnic toate filmele online ce vor apărea pe filmehd.se, nu uitați sa dați click pe linkul de activare trimis pe emal.