Vizioneaza filme online

The IT Crowd – Gașca de la IT (2006) Serial TV – Sezonul 02

O nominalizare BAFTA.

The IT Crowd este un serial despre ceea ce înseamnă să lucrezi ca programator IT într-o companie. Este povestea a unui grup de programatori angajaţi la compania Reynholm Industries, o corporaţie cu sediul în centrul Londrei. Cei trei angajaţi de la IT au biroul la subsolul clădiri, într-o cameră extrem de dezordonată şi izolată de toate celelalte birouri, care au privelişti superbe spre centrul Londrei. Tot ceea ce se ştie despre companie este că a câştigat odată vreo câteva sute de miliarde de dolari şi atât. Angajaţii de la IT sunt: dinamica Jen, un geniu în IT pe nume Mosssi, un irlandez pe nume Ron.

Moss şi Ronn sunt tocilarii tipici, care – deşi sunt foarte importanţi pentru companie – sunt ignoraţi şi batjocoriţi tot timpul de ceilalţi angajaţi, în timp ce Jen, care chiar dacă a scris în CV că are experienţă în IT, nu ştie aproape nimic, dar a primit postul de relationship manager. De multe ori ea face mai mult rău decât bine, când încearcă să îi împace pe cei doi tehnicieni cu restul de angajaţi, astfel iscându-se fel de fel de situaţii comice.

IMDB : 8,6

Tags: , , , , ,
Server 01
Sezonul 02 Episodul 01
Sezonul 02 Episodul 02
Sezonul 02 Episodul 03
Sezonul 02 Episodul 04
Sezonul 02 Episodul 05
Sezonul 02 Episodul 06
Server 02
Sezonul 02 Episodul 01
Sezonul 02 Episodul 02
Sezonul 02 Episodul 03
Sezonul 02 Episodul 04
Sezonul 02 Episodul 05
Sezonul 02 Episodul 06

Sistemul automat antispam s-ar putea sa nu publice unele comentarii.Ne cerem scuze daca se va intampla!

2 Responses to The IT Crowd – Gașca de la IT (2006) Serial TV – Sezonul 02

  1. uscatu a comentat: 25/10/2013 ora 21:14

    Slabut Nota 6.

  2. Bogumil a comentat: 01/04/2013 ora 22:07

    da ! minunat recomand celor care doresc sa vizioneze intai sezonul 1 in rest ce pot spune: peste asteptari si acest sezon multumim adminilor filme hd faceti o treaba super si asteptam sezonul 3 ! :fhd:

    chiar ma intrebam cum de nu au dat acest serial la tv? banuiesc ca sa nu-l amestece cu serialul “familia bundy” 🙄 oricum de exemplu serialu asta este sau mai bine spus a fost mai bun decit serialul “Alf” in opinia mea…

    nu ma bagati in seama vizionare placuta ! 😉

Lasati un comentariu

Emailul nu va fi publicat. Campurile obligatorii sunt marcate cu *