Vizioneaza filme online

The Man in the High Castle (2015) Serial TV – Sezonul 02

O saga a istoriei alterantive adaptată după romanul scris de Philip K. Dick cu acelaș titlu imaginează America într-o lume în care puterile Axei au câștigat Al Doilea Război Mondial, învingându–i pe toţi cu ajutorul bombelor şi preluând Washington DC. Este anul 1962, iar Statele Unite ale Americii sunt împărțite în două, precum Germaniile prin zidul Berlinului.

Naziștii controlează Estul, japonezii controlează Vestul, iar războiul rece dintre foștii aliați amenință să escaladeze, în așteptarea rezultatului instabilităţii politice din Germania: se pare că Hitler are Parkinson și nu mai are mult de trăit. În acest context, întâlnim o diversitate de personaje care suferă sau supravieţuiesc fiecărei culturi opresive. Doi dintre ei, în special – Julianna (Alexa Davalos din Mob City), care investighează uciderea surorii ei, și Joe (Luke Kleintank din Micuţele mincinoase şi Cititorii de oase), un nou venit în rezistență –se ciocnesc mereu unul de celălalt, atraşi reciproc de misterul unui jurnal de ştiri ilegal ce prezină o istorie diferită, mai bună, una în care Aliații au câştigat…

IMDB : 8,0

SEZON COMPLET !

Tags: , , , , , , , ,
Sezonul 02 Episodul 01
Sezonul 02 Episodul 02
Sezonul 02 Episodul 03
Sezonul 02 Episodul 04
Sezonul 02 Episodul 05
Sezonul 02 Episodul 06
Sezonul 02 Episodul 07
Sezonul 02 Episodul 08
Sezonul 02 Episodul 09
Sezonul 02 Episodul 10
Sezonul 02 Episodul 01
Sezonul 02 Episodul 02
Sezonul 02 Episodul 03
Sezonul 02 Episodul 04
Sezonul 02 Episodul 05
Sezonul 02 Episodul 06
Sezonul 02 Episodul 07
Sezonul 02 Episodul 08
Sezonul 02 Episodul 09
Sezonul 02 Episodul 10
Sezonul 02 Episodul 01
Sezonul 02 Episodul 02
Sezonul 02 Episodul 03
Sezonul 02 Episodul 04
Sezonul 02 Episodul 05
Sezonul 02 Episodul 06
Sezonul 02 Episodul 07
Sezonul 02 Episodul 08
Sezonul 02 Episodul 09
Sezonul 02 Episodul 10

Sistemul automat antispam s-ar putea sa nu publice unele comentarii.Ne cerem scuze daca se va intampla!

11 Responses to The Man in the High Castle (2015) Serial TV – Sezonul 02

  1. gracos a comentat: 19/05/2017 ora 21:58

    magia romanului lui philip k dick transpusa magistral in film,cu toate ca a iesit dincolo de marginile cartii.de admirat scenaristii si actorii. bravo admin.

  2. Grenzschutgruppe a comentat: 13/03/2017 ora 14:29

    Nu mai era mult si situatia reala probabil ar fi fost identica cu cea din film.Este posibil ca Germania sa fi detinut bomba atomica inaintea SUA, problema era combustibilul nuclear. Se stie ca prioritate absoluta pentru aliati, in ziua Z era ca fabrica de apa grea din nordul Europei Occidentale sa fie distrusa cu orice pret, ceea ce s-a si intamplat.

  3. Mihai a comentat: 15/01/2017 ora 01:55

    Excelent!

  4. Constantin a comentat: 11/01/2017 ora 01:45

    Un film care te face sa iti folosesti creierul, imaginatia si puterea de a accepta ca aceeasi oameni sunt diferiti in timpuri diferite. Foarte reusit filmul sub multe aspecte!

  5. dani a comentat: 10/01/2017 ora 23:53

    La ce final are…cu siguranta va urma un season 3 :)….hehe 🙂

    • Don a comentat: 11/01/2017 ora 01:49

      La ce final are..presimt un serioal…luuung!

  6. Toma Denis a comentat: 10/01/2017 ora 20:27

    Mi-a intrecut toate asteptarile! Felicitari filmehd.net!

  7. Toma Denis a comentat: 07/01/2017 ora 19:53

    Multumim pentru serial, este extrem de interesant!
    Ca sa ma pronunt asupra valorii lui astept episoadele 8-10. Urma scapa turma!

  8. Constantin a comentat: 26/12/2016 ora 01:09

    Poate e doar o prima impresie, insa sezonul 2 e mai interesant si plin de suspans fata de primul sezon. De obicei, e invers 🙂 Multumiri celor de la filmehd.net (o surpriza placuta sa vad acest sezon).

    • mihai a comentat: 03/01/2017 ora 01:50

      nici nu se compara …..e de infinit mai multe ori mai bun ca primul sezon

  9. mihai a comentat: 17/12/2016 ora 23:42

    multumesc 😉

Lasati un comentariu

Emailul nu va fi publicat. Campurile obligatorii sunt marcate cu *