7 nominalizări Oscar, un premiu şi 2 nominalizări Globul de Aur.

Adaptare cinematografică a romanului semnat de Pat Conroy, Prinţul mareelor este considerat cel mai bun film realizat de Barbra Streisand, cu atât mai mult cu cât beneficiază de interpretarea excepţională a lui Nick Nolte, răsplătită cu un Glob de Aur.

Tom Wingo (Nick Nolte) este un antrenor de fotbal şomer, nefericit cu soţia sa şi terorizat de o mamă care ar fi crescut cu mai mult succes cobre decât copii, după părerea lui. Sora geamănă a lui Tom, Savannah, are o nouă tentativa de sinucidere, iar fratele ei se gândeşte să o ajute. Cu această ocazie o cunoaşte pe Susan Lowenstein (Barbra Streisand), psihiatrul care se ocupă de Savannah. Dorind cu disperare să o ajute pe Savannah, Susan îi cere lui Tom să fie memoria surorii lui. Hărţuit de imaginea unei copilării dureroase, de o mamă despotică, ultima dorinţă a lui Tom ar fi să-şi amintească de acea perioadă nefericită. Dar sub influenţa lui Susan descoperă că mai rău decât a nu-ţi aminti este să-ţi aminteşti, dar să nu vorbeşti despre asta. Nici Susan nu este o persoană tocmai fericită, pentru că nu poate rezolva problemele din propria ei familie: un soţ de o cruzime feroce şi un copil derutat, care are nevoie cu disperare de un model patern. Contemplarea dramelor de familie îl apropie pe Tom de Susan şi fiecare încearcă să-l ajute pe celălalt să găsească drumul către o viaţă reală, eliberată de povara unui trecut dureros. În cele din urmă, Susan va reuşi să descopere secretul cutremurător din copilăria fraţilor Wingo.

Nick Nolte a reuşit să dea, în acest film, întreaga măsură a valorii sale. Mai ales în scene cum este cea din final: este pe stradă, în mijlocul mulţimii de oameni, cu umerii încovoiaţi de o povară nevăzută şi cu o privire care exprimă asumarea unei triste hotărâri. Atât de puţine gesturi, dar o interpretare atât de mare!

IMDB : 6,6