O nominalizare Oscar, o nominalizare BAFTA.

Undeva pe la începutul lunii august 1944 , după ce au trecut mai bine de 1500 de zile de ocupaţie germană,la muzeul Jeu de Paume din Paris nemţii au adunat o mulţime de tablouri ale unor pictori celebri, Renoir, Gauguin, Van Gogh, Manet, Degas, Picasso, Cezanne, Matisse şi mulţi alţii, pe care vroiau să le trimită urgent cu trenul în Germania, Parisul fiind declarat oraş liber, iar armata aliată se apropia cu repeziciune.
Cum valoarea tablourilor este estimată la un miliard de mărci, bani suficienţi pentru echiparea a zece divizii Panzer, colonelul Von Waldheim, cel însărcinat de la Berlin cu asigurarea transportului, reuşeşte să obţină aprobarea de la generalul Von Lubitz ca trenul cu tablouri să aibă prioritate maximă după plecarea unui tren blindat cu armament de cea mai mare importanţă spre frontul de vest. Paul Labiche, un şef de sector din gara unde s-a format deja trenul, încearcă să împiedice această acţiune a nemţilor şi este ajutat de membrii rezistenţei franceze, care prin câteva metode ingenioase fac tot posibilul să nu permită ca trenul cu tablouri să părăsească Franţa.

Lancaster şi-a luat o zi liberă de la filmări ca să joace golf, atunci când acestea erau pe jumătate realizate. Pe terenul de golf, a călcat într-o gaură şi şi-a agravat afecţiunea de care suferea la un genunchi. Ca să rezolve cumva această problemă, Frankenheimer a împuşcat personajul lui Lancaster în picior, justificând astfel mersul şchiopătat al acestuia pentru restul filmărilor.

John Frankenheimer a spus despre acest film, „Am vrut să fie cât mai real posibil. Nu e nimic trucat în acest film. Când trenurile se ciocnesc, sunt trenuri adevărate. Nu am folosit nici un substitut pentru acest gen de realitate.”