Titlu original : The way of the gun

The Way of the Gun e un film în tradiţia lui Quentin Tarantino, dar e departe de a fi o clonă superficială. In primul rând, pentru că porneşte de la un scenariu perfect funcţional, plin de întorsături de situaţii subtile, în cheie ironică. Apoi, are personaje ce nu sunt reduse la clişee debile şi, nu în ultimul rând, e plin de replici sclipitoare. Dar, mai important, regizorul reuşeşte să păstreze un nivel ridicat al tensiunii, ceea ce înseamnă că ne implică de-a lungul întregii poveşti care ţine două ore. Finalul nu e telegrafiat sau prefabricat, ci este construit pas cu pas până la detonantul deznodamânt. The Way of the Gun e populat de o galerie de personaje imorale ale căror motivaţii ne interesează mai puţin. Acesta este genul de thriller evoluat în care nu e nevoie să ne placă personajele ca să apreciem suspansul inerent situaţiilor lor. Parker (Ryan Phillippe) şi Longbaugh (Benicio Del Toro) sunt (anti) eroii – un cuplu care are ocazia, finalmente, să rişte şi să dea lovitura. E revigorant să vezi nişte criminali care sunt credibili chiar dacă nu sunt nici prea inteligenţi, dar nici prea idioţi ca să fie ridicoli. Parker şi Longbaugh fac o grămadă de paşi greşiţi, dar nu sunt stupizi, de fapt, li se oferă des ocazia să frizeze geniul. Faptul că nu ajung acolo, nu face decât să-i umanizeze. Sunt catalizatorii; fără ei, nu ar exista niciun story. Deloc surprinzător să constatăm că James Caan, care şi-a făcut o cariera din a juca bad guy-şi, este din nou grozav. Unul dintre meritele regizorului e acela că a împrumutat numeroase elemente de plot din westernurile celebre, inclusiv oraşul abandonat şi împuşcăturile finale, şi le-a adaptat în aşa fel încât îşi păstrează prospeţimea. Pentru unii, filmul ar putea părea prea sângeros. Însă pentru cei care nu se lasă intimidaţi de violenţa a la Tarantino, debutul în cinema a lui McQuarrie le poate oferi o experienţă pasionantă.