Vizioneaza filme online

Where Eagles Dare – Acolo unde se avântă vulturii (1968) – filme online

Realizat după cartea omonimă a lui Alistair McLean, cel care de altfel semnează şi scenariul, Acolo unde se avântă vulturii ocupă în galeria filmelor de război un loc de frunte. În timpul celui de-al doilea război mondial, un avion aliat este doborît de germani, care îl capturează pe singurul supravieţuitor, un general american. Temându-se că, sub tortură, acesta ar putea divulga secrete de maximă importanţă, precum planurile pentru Ziua Z, Aliaţii organizează o misiune de salvare (compusă din britanici, cu un singur american, ataşat misiunii din motive necunoscute), care trebuie să-l scoată pe general din Schloss Adler (Castelul Vulturilor), centrul nervos al SS-ului. Dar, pe măsură ce operaţiunea de salvare se complică, începând cu moartea suspectă a unui membru al echipei şi apariţia misterioasă a unei femei, măştile încep să cadă, în timp ce adevăratele obiective ale misiunii încep să se profileze.

IMDB : 7,7

Tags: , , , , , , , ,

Sistemul automat antispam s-ar putea sa nu publice unele comentarii.Ne cerem scuze daca se va intampla!

12 Responses to Where Eagles Dare – Acolo unde se avântă vulturii (1968) – filme online

  1. DOINA a comentat: 31/05/2016 ora 17:44

    SUPER FILM CU SUPER TALENTE; MULTUMESC HD!!!!

  2. Vlad a comentat: 31/05/2016 ora 16:18

    O capodopera ! Sau – Cult Collections !!! 😀 😀 😀
    Multumesc !!!!!!!!!!!!!

  3. ANTON a comentat: 31/05/2016 ora 10:43

    MERITA VIZIONAT-MULTUMESC FILME HD PENTRU REPOSTARE

  4. iulian a comentat: 28/04/2014 ora 01:31

    nu stiu daca ati vazut
    ‘Tunurile din Navarone” sau ” Singur printre dusmani’ . eu unul nu am vazut decat umanitate impotriva unei boli mai rea decat cancerul “dorinta de putere asupra altora”. Suntem oameni si daca o da-m pe rasism ,nationalism absurd
    o sa vedeti ca filmele astea or sa fie la pitici fata de o sa fie.succese si viata lunga.

  5. coss a comentat: 25/12/2013 ora 13:46

    Burton a povestit cum a facut acest film, foarte bun dar cu o actiune incredibila: fiind prieten cu scriitorul Alistair Mac Lean, l-a rugat pe acesta sa-i scrie un scenariu strict pentru el, ca sa-si etaleze calitatile de erou invincibil in fata celor doi baieti ai sai. Dar filmul a avut atat de mult succes ca Alistair Mac Lean a dezvoltat si cizelat scenariul, scriind cartea des citata pe-aici. Evident, romanul e mult mai bun, dar trebuie tinut cont ca filmul nu e o ecranizare a acestuia.

  6. pepy a comentat: 14/08/2013 ora 22:48

    Un film vechi foarte frumos cu actori super. Draga UYY sa stii ca primul elicopter functional a fost construit in USA de catre Sikorsky in 1939, iar in Germania in 1940 deja in serie deci nu e o minune ca ai vazut un elicopter in 1944.

  7. uyy a comentat: 13/08/2013 ora 12:42

    ce cauta elicopterul in anul 1944 nu-mi dau seama.. In rest filmul este de exceptie….

    • John a comentat: 02/06/2016 ora 13:05

      Pune mana pe carte si lasa bautura sau fesebuciul. I-auzi ce zice wiki “During World War II, Nazi Germany used helicopters in small numbers for observation, transport, and medical evacuation.”

  8. Nico a comentat: 29/03/2013 ora 01:42

    O alta realizare de exceptie.L-am vazut cand eram in clasa a IV-a. Atata adrenalina bagau in mine filmele astea ca si acum dupa 28 de ani cand le vad imi amintesc de tensiunea aceea de a nu fi prinsi, sau ucisi,sau sa li se intample ceva eroilor.Filme pe care doar multumita situ-rilor de profil le mai vedem. Le recomand tinerilor din ziua de azi sa le vizioneze ca sa stie prin ce a trecut omenirea cu mai bine de 60 de ani in urma si ca parintii si bunicii lor au purtat razboiul impotriva dorintei unui om de a starpi rasa umana ´´corcita´´ si de a o promova pe cea ´´pura´´. Subtitrarea e de toata jalea si, in plus, trebuie sa faci foarte multe stop-cadru pe imgine ca sa poti citi ceva. Gramatica la fel e de JALE. Trimiteti-i la scoala pe cei care sunt in laboratoarele de subtitrari ca numai romani nu sunt. Filmul e de nota 10. Multumiri filme HD. Spionajul intre marile puteri de atunci…hmm

  9. Cristian Stefan a comentat: 09/02/2013 ora 19:03

    Eu am vazut filmul de cateva ori… 🙂
    Dar sa vedeti cum arata cartea, de cate ori am citit-o. 🙂

  10. adi a comentat: 15/07/2012 ora 19:06

    Am citit cartea lui Alyster MacLean ,cred ca aveam 13 ani,mi-a ramas tiparita in minte fiecare actiune in parte,pacat ca unele scene au fost taiate, dar oricum filmul e formidabil, felicitari celor ce se ocupa de acest sitt,si cine vrea sa citeasca o carte buna, sa citeasca cartea intitulata ; UNDE SE AVANTA VULTURII scrisa de Alyster MacLean!

  11. Rhommel a comentat: 09/07/2012 ora 12:19

    Un film deosebit .Simplu ca anlsabmu, dar cu o incarcatura psihologica foarte mare. Un film cu adevarat profund, pentru cei cu experiente asemanatoate si nu doar. Admir foarte mult puterea acelei femei de a iubi atat de mult acel copil care este rodul unei amintiri dureroase, eu nu stiu daca as fi putut face acelasi lucru. Monologul ei din barca este emotionant si foarte inteligenta abordarea.Poate ca doar moartea ei, chiar si in acel mod a reusit sa-i aduca linistea cu adevarat pentru ca este ingrozitor de greu sa traiesti o viata cu stigmatul rusinii, urii si mizeriei sufletesti in urma unui viol. Nu mi-a placut abordatea celor 2 asasini ai ei de a rezolva problema, care este un pic specifica ungureasca. Nota 10, merita vazut

Lasati un comentariu

Emailul nu va fi publicat. Campurile obligatorii sunt marcate cu *