O nominalizare BAFTA, un premiu şi o nominalizare Berlin.

Ce mai rămâne azi din „À bout de souffle” aka „Breathless” (Cu sufletul la gură), ce poate să mai spună acest film publicului tânăr din timpurile noastre – când cadrele scurte de o secundă se succed în reclamele TV, când vedetele sale au murit de mult (Jean Seberg) sau se regăsesc la apusul carierei (Jean-Paul Belmondo), când “comedia de moravuri” care îi asmute pe americani împotriva europenilor a devenit un loc comun, și când amestecul de intrigă plină de crime gangsterești, o atitudine energică și o serie întreagă de referințe culturale elitiste și de masă sunt mai curând atribuite lui Quentin Tarantino decât adevărului lui predecesor Jean-Luc Godard? În mod surprinzător, “Cu sufletul la gură” este un debut modest pentru Jean-Luc Godard, acest artist iconoclast a cărui evoluție a fost atât de rapidă și de ambițioasă. O intrigă ce amintește de filmele thriller, incluzând o trădare, polițiști luând urma făptașului și un masacru general la sfârșit. O partitură de jazz plăcută, dar convențională, tipică pentru filmele noir, compusă de Martial Solal. Un torent insolent, ușor scandalos, revărsându-se din melița lui Belmondo, dar nici măcar acesta nu reușește să depășească tradiția dialogului dur impusă de Chandler-Hammet-Spillane. Totuși, filmul oferă câteva plăceri subtile ce așteaptă să fie apreciate la adevărata lor valoare. Cu voie sau fără, bugetul redus al lui Jean-Luc Godard și stilul de filmare “din zbor” au produs inovații remarcabile. Evitarea înregistrării directe a sunetului și folosirea postsincronului au avut ca rezultat un ritm alert à la Orson Welles și o inventivitate în realizarea dialogului, deschizând drumul pentru un mixaj de sunet radical în care nu se mai poate sesiza deosebirea între sunetul “real” din cadrul povestirii și cel impus de regizor. De asemenea, filmarea de interior în spațiu închis a dus la o nouă formă de contemplare cinematografică: “studiul vizual”, în care o secvență de viziuni doar puțin deosebite între ele oferă un mozaic cubist format din nenumărate dispoziții și aspecte ale extraordinarei pleiade de vedete. Totuși, “Cu sufletul la gură” atrage cele mai diverse generații de spectatori prin faptul că este o poveste de dragoste din ziua de azi. Copii ai existențialismului, ai opulenței postbelice, ai aroganței culturii beat și ai insolenței culturii pop, acești antieroi tratează iubirea ca pe un joc, iar propriile identități sunt doar măști întâmplătoare. Sunt prinși între valorile tradiționale pe care le resping și un fel de a iubi sortit viitorul, încă nematerializat. Vă sună cumva familiar? (Adrian Martin, critic de film la The Age, autor, doctorant, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)

IMDB : 8,0