Sinopsis film
“Flyboys”, primul film în ultimii 40 de ani despre implicarea forţelor aviatice americane în primul război mondial, este inspirat de curajoasa poveste a tinerilor americani care au devenit celebri sub numele de Escadrila Lafayette. Prin nimic speciali înainte de război, ei s-au oferit voluntari în căutarea aventurii, dar au devenit eroi. Până acum niciun film nu a mai prezentat cu atâta acurateţe pericolul şi andrenalina din luptele aeriene care au reprezentat un rol atât de important în rezistenta Alianţă.
În 1917, înainte de intrarea oficială în război a Statelor Unite, forţele aliate ale Franţei, Angliei şi Italiei, de-abia puteau face faţă asalturilor Germaniei. Câţiva tineri americani s-au oferit să lupte alături de forţele franceze. Unii au ales să lupte în infanterie, alţii să se alăture Crucii Roşii. Dar 38 dintre ei au ales ceva diferit: ei au decis să înveţe să zboare.
Motivul pentru care s-au înrolat a fost diferit pentru fiecare: Blaine Rawlings (James Franco) era în căutarea unui scop după ce ferma familiei o fost închisă de către o banca, Briggs Lowry (Tyler Labine) este obligat să se înroleze de către autoritarul său tată, în timp ce boxerul de culoare Eugene Skinner (Abdul Salis) vrea să-şi răsplătească ţara pentru toleranţa rasială cu care l-a acceptat. Dar sub comanda căpitanului francez Thenault (Jean Reno) şi cu veteranul american Reed Cassidy (Martin Henderson) la conducere, aceşti tineri americani au brăzdat cerul plini de curaj şi şi-au riscat vieţile, nu doar înfruntând forţele inamice ci şi folosind avioanele cu greşeli de proiectare, neîncercate de nimeni până atunci.
-
James Franco
Blaine Rawlings -
David Ellison
Eddie Beagle -
Jean Reno
Capt. Thenault -
Philip Winchester
William Jensen -
Abdul Salis
Eugene Skinner
S-ar putea sa-ți placă și filmele online:
Introduceti adresa de email şi veti primi zilnic toate filmele online ce vor apărea pe filmehd.se, nu uitați sa dați click pe linkul de activare trimis pe emal.