2 premii şi 3 nominalizări Oscar.

Filmat în 1946, în urma succeselor obținute cu „Brief Encounter” (Scurtă întâlnire) (1945) și „Blithe Spirit” (Abracadabra) (1945), „Great Expectations” (Marile speranțe) a fost prima adaptare a unui roman de Charles Dickens realizată de David Lean („Oliver Twist” avea să urmeze în 1948). Abordând această capodoperă literară ca pe o sarcină cinematografică sub toate aspectele, David Lean explorează și exploatează vastul orizont emoțional al poveștii, transformând-o într-o amplă și fascinată călătorie vizuală. Rezultatul a fost cea mai reușită ecranizare cinematografică și unul dintre cele mai bune filme britanice realizate vreodată. „Great Expectations” conține mai multe elemente din filmele de groază, deschizându-se cu imaginea unei mlaștini imense care ne conduce spre un cimitir părăsit și izolat. Această scenă era de o importanță vitală pentru David Lean, care știa exact cum trebuie să arate filmul, astfel că l-a înlocuit pe operatorul inițial, Robert Krasker, cu Guy Green. În cimitir, tânărul erou Pip este amenințat de un ocnaș evadat, fioros și disperat, pe nume Magwitcch (Finlay Currie), care îi cere hrană și o pilă pentru a scăpa de lanțuri. Mai târziu, Pip ajunge în casa paraginită a domnișoarei Havisham (Martita Hunt). Decrepită și înveninată după ce cu ani în urmă fusese abandonată de logodnicul ei chiar în dimineața nunții, domnișoara Havisham încă mai poartă rămășițele rochiei ei de mireasă și rătăcește în jurul resturilor prăfuite, mucegăite și pline de șobolani ale cinei fatale. Planul ei macabru gravitează în jurul protejatei sale, tânăra și frumoasa Estella (Jean Simmons), pe care vrea să o folosească pentru a se răzbuna pe toți bărbații, inclusiv pe Pip, care s-a îndrăgostit de tânără. Situația se schimbă când un filantrop misterios finanțează mutarea lui Pip la Londra și transformarea lui într-un gentleman înstărit. Împărțind un apartament cu Herbert Pocket (Alec Guinness în primul său rol important), Pip (John Mills), acum adult, devine un snob, crezând că binefăcătoarea sa este domnișoara Havisham, iar Estella este sortită să-i devină soție. Dar nici un cititor de Charles Dickens nu se va lăsa înșelat. Unele voci au protestat că John Mills ar fi fost prea matur la 38 de ani pentru a interpreta un personaj de aproape 21, după cum cerea romanul. Însă Pip trebuia doar să fie martor la drama care se desfășura în jurul său și nu participativ activ la derularea propiului destin. David Lean, care înainte de a-și regiza primul film lucrase șapte ani ca monteur, știa prea bine acest lucru și, astfel, l-a înconjurat pe John Mills cu o distribuție solidă și plină de culoare. Unele scene sunt o adevărată încântare, precum vizita lui Pip la casa din Wemmick (Ivor Barnard), asistentul avocatului său, unde eroul îl întâlnește pe bătrânul și întrucâtva senilul tată al acestuia. Deși lipsită de importanță pentru intrigă, scena este memorabilă prin încărcătura de emoție umană și umor, revelând o mostră de farmec dickensian. În ciuda trecerii timpului, „Great Expectations” nu și-a pierdut nimic din grandoare și relevanță. Clasat al cincilea pe lista celor mai bune filme britanice ale tuturor timpurilor, elaborată de British Film Institute, el a câștigat Oscaruri pentru cea mai bună regie artistică și cea mai bună imagine alb-negru, fiind nominalizat și la categoriile cel mai bun regizor, cel mai bun film și cea mai bună ecranizare. Ca anvergură, viziune și coerență, „Great Expectations” rămâne cea mai bună ecranizare a unei opere dickensiene. (Karen Krizanovich, scrie recenzii de film pentru numeroase publicații, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)

IMDB : 8,0